Married!!!!

Intre timp m-am casatorit. Ma cheama Enescu acum. Tot cu Escu, cum zic unii. Intre timp m-am maturizat. Alte treburi, alte probleme, dar si alte placeri si-au facut loc in mintea si-n inima mea. Am avut o nunta de care nu vreau sa ma despart niciodata. Asa ca mi-am propus sa o reeditez in fiecare an.  Iubitul meu este de acord. Vrem sa inauguram un alt stil de viata, unul care sa ne aminteasca in fiecare an, pe 28 septembrie, de ziua in care am spus pentru prima data DA. O sa ne imbracam in aceleasi tinute si o sa petrecem de minune. Ca intr-un vis pe care il construim cum vrem noi. 

Pana sa fac pasul, am avut ceva de furca. Cu mine insami, recunosc. Nu pentru ca nu mi-as fi dorit sa ma casatoresc, ci pentru ca nu stiam daca sunt cu adevarat constienta de ceea ce implica o casatorie. Am indraznit insa. Si nu dintr-o provocare a destinului. Ci pentru ca am simtit ca mi-am gasit jumatatea. 

Sfatul meu: Don't hesitate! 

  

 Pupici!!!!!!!!!!

Deasupra Vienei, din scaunul ergonomic

Le promiteam acum doua saptamani prietenilor ca voi scrie despre scaunul meu ergonomic. Nu am facut-o imediat, asa ca e timpul sa-mi iau revansa. In primul rand, e portocaliu. In ton cu unele cerculete de pe covorasul pufos pe care il am in camera, dar si cu ciocul ratustei tip sac de pus diferite lucruri, pe care am primit-o de ziua mea onomastica. E un scaun pe care mi l-am cumparat dintr-un supermarket intr-o seara semiploioasa. L-am ales din prima. L-am testat imediat dupa montare, dar fiind tarziu, nu am mai stat sa ma rasfat prea mult in El. In dimineata urmatoare insa nu am mai ezitat. Era in jurul orei noua, iar afara era innorat. Fara sa stiu, aveam premisele pentru a pleca intr-o calatorie. M-am asezat confortabil in El, am pus revista pe care o rasfoiam pe birou, L-am tras in mijlocul camerei si am inceput sa ma invartesc. Din ce in ce mai tare. Tineam ochii ba inchisi, ba deschisi. Lumina imi dadea o oarecare ameteala. In nici un minut parca ma transpusesem in alta parte. Stiam exact unde. Deasupra Vienei. Pe scaunul unui aparat din Prater, care te urca la circa 100 m deasupra orasului. De unde, in viteza rotatiilor, aveai senzatia ca nu ai vrea sa mai cobori niciodata cu picioarele pe pamant. Stiam totusi ca nu mai sunt in Prater, dar vroiam sa pastrez cat mai mult imaginea aceea in minte, asa ca alte cinci minute am continuat sa ma invartesc. A fost o super senzatie! Mi-a dat tonus pentru tot restul zilei. Acum, tot pe El stau, dar nu mai fac miscari ample. Doar imi amintesc cu placere de acea dimineata care imi aminteste de vizita intr-unul din cele mai mari parcuri de distractii din Europa. Vizitati-l ca sa va convingeti ca merita sa va luati scaune ergonomice. Puteti retrai momente care v-au incantat sufletul:)

Care E Zambetul Tau?

De fiecare data cand o persoana zambeste transmite ceva. Este un semn ca se bucura sau este o forma prin care isi mascheaza alte trairi. De multe ori nici nu mai stim sa zambim. Sau daca o facem, o facem din complezenta, din obligatie, dintr-o cutuma sociala.

Zambetul vorbeste despre personalitatea fiecaruia. DACA este unul care abia se distinge sau inconsecvent, sunt mari sanse ca persoana care il afiseaza sa fie introvertita, sa prefere intimitatea cu sine insusi unei intimitati de care sa "profite" toata lumea. DACA zambetul este unul vizibil, atunci sunt doua variante: 1. e vizibil si in acelasi timp plat, adica persoana care il expune este serioasa, tinand sa pastreze o anumita eticheta sau 2. e vizibil si totodata in-vizibil, ceea ce inseamna ca "zambaretul" nu vrea sa faca nota discordanta cu majoritatea.

Mai este si un alt tip de ZAMBET, acela NATURAL. Este o dovada de incredere in sine si de deschidere fata de cei din jur. Este o metoda prin care poti practica toleranta si iti poti educa spiritul. Este cea mai buna maniera de a te relaxa indiferent de lucrurile care ti se intampla. Daca stau bine si ma gandesc nu ii pot numara pe degete pe cei care zambesc natural. Sa fie vreo doi, ambii cu pregatire profesionala superioara. Mai sunt si oamenii simpli, care stiu sa zambeasca fara a face vreun efort pentru asta. Dar ce te faci cand intalnesti persoane care sunt certate cu acest stil de viata pe care ti-l impune zambetul? Ce te faci cand ele continua sa ramana cu o mina grava, poate prea grava...Cum sa le ajuti cand lor li se pare ca trebuie sa treaca muntii ca sa exerseze bucuria de a trai? Dar ce te faci cand dai peste persoane false, despre care, numai sa le vezi zambind, iti dai imediat seama ca ar vrea sa te pacaleasca, sa te manipuleze, sau mai rau, arata ca nu se simt bine in pielea lor?

Asadar, te-ai gandit ca este bine sa vezi pe cine tii in preajma ta? Tragand linie si facand un bilant, Zambetul este primul indiciu care iti vorbeste despre interlocutor. Cine zambeste din tot sufletul, e fericit. Cine nu a invatat sa faca lucrul asta, este un om trist si aproape gol pe dinauntru. Ai alta parere? :)

O luna, o saptamana si doua zile

Atat ne mai desparte de Europa. In cele 11 luni care au trecut de la momentul aderarii, urmeaza acum confirmarea. Cele peste 16 milioane de romani cu drept de vot din tara, la care mai adaugam alte 3-4 milioane din diaspora, sunt chemate sa dea primul test de fidelitate. Sa spuna daca sunt de acord cu Uniunea. Indiferenta oricum nu le mai poate fi. Alegerile din 25 noiembrie nu sunt alegerile unui partid sau ale altuia. Desi avem tendinta de a privi cu scepticism orice chemare la urne, plictisiti fiind de modul duplicitar in care se face politica atat la noi, cat si in multe parti ale lumii, ar trebui sa ne gandim de doua ori daca e bine sa ii lasam pe altii sa decida in locul nostru pe cine trimitem in Parlamentul European.

Pe 25, luna viitoare, avem ocazia sa spunem DA integrarii si sa ne comportam ca atare. Ce ne-ar impiedica totusi sa nu ne facem datoria de cetateni? Lipsa de credibilitate a ofertelor electorale? Sau lipsa de credibilitate in gestul pe care avem dreptul sa-l exprimam liber?

Daca analizam in particular tipurile de alegatori din Romania, realizam ca aria celor care intentioneaza sa voteze este extrem de restransa. Abia daca ating un numar de doua milioane. Si aici includem intelectualitatea (crema elitelor), studentimea, politicienii, formatorii de opinie si cate un cetatean cu atitudine civica.

Cat ii priveste pe cei care merg la vot sub influenta santajului, acestia sunt mai numerosi. Inca functioneaza sintagma de masa de manevra. In mediul rural este cel mai frecventata. Dar si printre profesori, directori, asistenti medicali, simpli angajati. Se mai aduna deci vreo trei milioane.

Mai exista si un al treilea tip de elector. Si anume simpatizantul sau membrul de partid. AICI, cu putine exceptii, trebuie sa ne facem probleme. Fiecare partid are numarul lui de votanti, iar situatia ca acestia sa nu se prezinte la vot este aproape imposibila.

Ai cui sunt si cat de importante li se par aceste alegeri cetatenilor din afara, care traiesc in diferite comunitati europene? De soarta lor pare a nu se preocupa nimeni. Autoritatile se limiteaza la a enumera sediile ambasadelor si a consulatelor din statele membre UE, dar nu fac eforturi pentru a-i convinge pe cei plecati la munca in strainatate ca si votul lor conteaza. Nu le vin in intampinare cu amenajarea unor urne in locatii accesibile, dimpotriva, acestia par a nu conta foarte mult pentru Executivul de la Bucuresti.

Riscul ca europarlamentarele sa nu intereseze este argumentul pe care partidele (pentru ca vom vota tot liste) ar trebui sa-l ia in calcul atunci cand isi lanseaza strategiile electorale. Nu mare ne e mirarea sa constatam ca acuzele arhicunoscute - precum aceea ca Guvernul Tariceanu sta prost la capitolul atragerii fondurilor europene si, uite, venim noi, PSD, si va vom arata cat de buni suntem- vor fi motorul campaniilor de partid. Romanii vor lucruri palpabile. Tema fondurilor europene nu este importanta pentru nea Vasile care a plecat in Italia sa stranga bani de masina si casa pentru cand se va intoarce in tara, daca se va mai intoarce. Acest nea Vasile vrea sa stie: 1.ca se poate baza pe tine, ca partid; si 2. in ce fel il poti ajuta tu ca viitor europarlamentar sa duca o viata mai buna. Fondurile europene pot interesa pe nea Ion, de la Cuca. El sta acolo si poate ar vrea sa aiba un drum frumos in fata curtii. Dar de ce nu ii spui ca factorii de raspundere nu sunt numai guvernantii, ci si primarii care nu stiu decat sa organizeze sarbatori in comune, nu sa si completeze o cerere de finantare. In concluzie, vina este impartita. A o arunca de la unii la altii nu este o solutie, din contra, efectul acestui joc va consta in absenteism.

Dincolo insa de analizele si paraanalizele, in ceea ce ma priveste, voi merge la vot. Nu numai ca e dreptul meu sa fac asta, la fel cum e dreptul meu sa stau sa ma uit la televizor, dar cred mai presus de toate ca nici o constructie, cetate, obiectiv sau scop nu poate fi atins in viata daca nu iti aduci macar putin contributia la indeplinirea lui. Si cu totii vrem, nu-i asa, sa traim intr-o lume mai buna!

Scrisoare de intentie (adaptata)

E duminica seara. La ora asta (22.00) puteam sa fiu la o nunta. Dar iata-ma din nou in fata calculatorului. Inca imi simt mainile inghetate. Nu e putin lucru sa te plimbi o ora prin oras pe frigul asta. Fara masina. Pe jos. Dar daca a meritat, ce mai conteaza?! Mi-am propus ca duminica sa o petrec fara fumuri (!) si baruri. Doar in compania prietenilor care se distreaza fumand la ei acasa. Daca tot a venit vorba de prieteni, stii cum e cand te vezi cu ei. Te intinzi la vorba. Mai ales daca esti intre...baieti (!). Aflasem eu ca le place barfa, dar nici chiar asa. Sunt mai rai ca fetele, pe cuvant. Bineinteles, fiind una dintre putinele reprezentante ale sexului frumos (!) de fata, nu am rezistat pana nu m-am amestecat in discutie. Si in stilul meu. Critic:) Nu puteam sa fiu de acord cu generalitatile pe care ei le tot afirmau. Ca toate fetele sunt numai dupa interes, ca toate te intreaba daca ai masina, unde lucrezi, ce cluburi frecventezi, de la ce firme te imbraci. Cum sa fiu de acord cand ma stiu pe mine. Nu ma bazez pe "averea" altuia. E o anomalie. Am tinut sa le spun. Pana la urma mi-au dat dreptate. Dar numai de principiu. Ca ei tot ca inainte gandesc si acum. Discutia a fost urmata de un joc de table. Desi nu am castigat decat de doua ori, nu imi venea sa imi dezlipesc ochii de la masa. In sfarsit, ma puteam concentra pe ceva care ma relaxa. De atata vorbarie, ti se ia la un moment dat. Numai ca a venit si ora la care a trebuit sa ne despartim. Fiecare a luat-o pe drumul lui. Majoritatea au plecat cu masinile proprii. Au insistat sa ma aduca si pe mine. Am refuzat insa. M-am hotarat sa ma intorc acasa pe jos. Toti au zis ca sunt nebuna. Ca mai bine iau un taxi. Ceea ce m-a si tentat sa fac in prima instanta. Dar nu! Mi-am urmat instinctul. Desi nu eram prea gros imbracata, dupa primele 10 minute de mers, m-am incalzit. Din pacate, nu am avut casti la mine ca sa nu aud masinile (chiar daca putine la ora asta) circuland. Am observat insa o gramada de lucruri frumoase. Un caine care alerga, singuratic parca, in curtea Centrului de Diagnostic si Tratament, mi-a atras atentia. Un cuplu de indragostiti pe trotuarul dispre Liceul Armand Calinescu se uitau ciudat la mine :) Mai in fata, dupa taximetrele din dreptul magazinului Primavara, un alt individ se uita alternativ, ba la mine, ba la ceasul de la mana lui. In Piata Vasile Milea, cativa baieti demontau gardurile care au ingradit terenul de baschet pentru jocurile de gen din weekend. Unul nu a rezistat pana nu s-a bagat in seama. A fost cuminte insa, mi-a zis doar "Buna":). Tacere, in rest. Liniste pana la bariera care desparte intrarea de la Prefectura de partea pietonala. Din nou, huruitul masinilor si un numar destul de mare de indivizi in parcarea de la Finante. Erau stransi in jurul unui autoturism. Am trecut de Parc. Am ajuns in dreptul intersectiei si dupa ce am mai traversat alte doua strazi, am realizat ca am ajuns in dreptul blocului. Deodata, parca, devenisem ganditoare. Nu vroiam ca drumul sa se sfarseasca. Am mai tras putin de timp, cumparandu-mi o sticla cu apa. Nu a durat cat speram eu. In zece minute eram in casa. Iar dupa o ora jumate, tocmai terminam aceasta scrisoare :)

Donato Chiarini, in "tara porcilor"

Nu in fiecare zi ti se intampla sa stai de vorba cu seful Reprezentantei Comisiei Europene in Romania. Asa ca am exclus de la inceput ipoteza in care astazi sa nu fi participat la intalnirea cu Excelenta sa, ambasadorul Donato Chiarini, chiar daca aceasta s-a produs in cadrul formal al unei conferinte de presa. Desi intrarea sa in sala de conferinte a Consiliului Judetean s-a intamplat cu o intarziere de o jumatate de ora, timp in care nu de putine ori am zis ca acest ambasador e mai rau decat ministrii liberali cand isi anunta vizita, nu exagerez daca spun ca asteptarea a meritat. Despre domnia sa stiam cateceva de pe site-ul Reprezentantei. II vazusem si fotografia, asa ca nu ma mai asteptam la vreo surpriza. In realitate, am descoperit insa o cu totul alta persoana. Intelege romaneste, dar nu vorbeste decat putin. Este curios si insistent in privinta numelor jurnalistilor si a institutiilor de presa din care acestia provin. Te priveste drept si are carisma. Nu sta incrancenat si este deschis dialogului. Are o menire si o misiune care nu ii permit sa fie altfel decat diplomat. Ca urmare, a evitat sa comenteze deciziile Guvernului roman pe anumite probleme apeland in schimb la comparatii si metafore. A ezitat sa dea verdicte in privinta posibilitatii aplicarii clauzei de salvgardare pentru Romania. I-a reamintit presedintelui Consiliului Judetean ca i-am adresat trei intrebari, cand acesta ar mai fi vrut sa continui. O conferinta de presa in prezenta ambasadorului Chiarini nu se compara cu una la care ziaristii sunt invitati sa manance sorici si sa bea tuica. Donato Chiarini este el insusi o institutie care impune respect, pe cand marea majoritate a politicienilor de provincie nu ies din paradigma celor care se pricep doar la jupuitul porcilor.

Cd-ul cu Bach nu suna ca bagheta lui Oprea

Cine ar fi crezut acum un an ca Pitestiul va avea filarmonica? Cine ar fi pariat ca muzica de camera, muzica simfonica, vor reusi sa se impuna in provincie in fata cultului manelelor? Cine ar fi spus atunci ca mai exista parinti care se gandesc sa-si tina micutii in brate, la un astfel de concert? As minti daca nu as recunoaste ca ma numar printre aceia care vad posibil orice. Care stiu ca atunci cand te saturi de un lucru trebuie sa faci ceva pentru a schimba asta. Stiu ca e bine sa fii deschis. Asa ca, o data ce am auzit de infiintarea filarmonicii, si nu ma refer aici numai la institutie in sine, ci la oamenii de valoare pe care ii are, am mers sa vad cu ochii mei si sa aud cu urechile mele despre ce minune este vorba. Am asistat la sfarsitul verii la primul concert, care s-a terminat dupa doua sau trei bisuri. Atunci si-a lansat si Felicia Filip cd-ul "F.F.Filipissima", de pe care va recomand in mod special Val de mare si De vei pleca. Dupa inaugurare, Orchestra si dirijorul ei, Tiberiu Oprea, au mai tinut unul sau doua spectacole, urmate de vacanta de vara. Acum doua saptamani au revenit, iar in seara asta au sustinut Anotimpurile de Vivaldi. Din ce in ce mai bine, din ce in ce mai dinamici, din ce in ce mai profunzi! Asta e sentimentul care te incearca la plecare. Oamenii pot deveni mai umani, mai apropiati, mai sinceri. Iar pentru asta nu iti trebuie un text in care unul sau una se lalaie incat te ia durerea de cap. Ca sa fii sincer cu tine si sa dai nastere unui dialog cu celalalt trebuie sa ai parte de liniste. Iar muzica Filarmonicii lui Oprea te ajuta sa castigi starea asta. Nu ai nevoie de critici politicianiste sa discuti cu cineva si sa-i arati cat esti tu de bun in manipulare, ci ai nevoie de cateva sunete. Al vioarelor, bassurilor, contrabassurilor, toate armonizate sub o bagheta magica. O bagheta de maestru. O bagheta care te urmareste pana acasa unde, incercand sa continui sa cauti linistea, realizezi ca e mai reala decat muzica lui Bach ascultata pe cd player. Ca sa va convingeti, va dau intalnire joi, 25 octombrie, la 19.00, la Casa Sindicatelor, pentru Tempo espagnol. Cu celebrul Bolero, al lui Ravel. Pe curand:)